Anunț privind inițierea elaborării proiectului Legii cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale, în vederea transpunerii Directivei (EU) 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale

Tip document
Domeniu

15.01.2025 - 15.02.2025

În conformitate cu prevederile art. 8 lit. a), art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Educației și Cercetării anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului Legii cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale, în vederea transpunerii Directivei (EU) 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, în scopul armonizării prevederilor legislației naționale din domeniul recunoașterii calificărilor la reglementările UE.

În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului de act normativ, solicităm implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.

Propunerile urmează a fi transmise până la data de 15 februarie 2025, în format electronic, la adresa: cancelaria@mec.gov.md.

stat

Persoane responsabile

1
Gherștega Tatiana (șef Direcție)
stat Comentarii (0 ) Data limită pentru comentarii : 15.02.2025