20.05.2025 - 03.06.2025 , Nr. înregistrare Cancelaria de Stat: 388/MAI/2025
Ministerul Afacerilor Interne, anunță despre inițierea consultărilor publice asupra proiectului de hotărâre pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului (privind organizarea și funcționarea Inspectoratului General de Carabinieri) (număr unic 388/MAI/2025), autor – Ministerul Afacerilor Interne.
Scopul proiectului constă în punerea în aplicare a noilor amendamente operate în anul curent la Legea nr. 219/2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri (prin Legea nr. 48/2025 pentru modificarea unor acte normative), cât și soluționarea deficiențelor normative identificate, inclusiv din perspectiva reglementării procesului de regionalizare a sistemului de ordine și securitate publică, ca parte a cadrului strategic actual al MAI.
Cadrul normativ, consolidat prin modificările aduse Legii nr. 219/2018, oferă o clarificare esențială privind interoperabilitatea forțelor de ordine, de sprijin și complementare. Aceste clarificări necesită a fi reflectate și în Regulamentul de activitate al IGC, prin definirea mecanismului de participare la misiuni de sprijin operațional reciproc, în situațiile care impun suplimentarea rapidă a efectivelor, în conformitate cu prevederile planurilor de cooperare.
Proiectul urmărește următoarele obiective:
- delimitarea clară a atribuțiilor de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice exercitate de către Poliție și Carabinieri, în vederea asigurării intervenției sinergice, coordonate, operative și eficiente în sistemul de ordine și securitate publică, prin delimitarea clară a acestor trei componente;
- acoperirea geografică pe întreg teritoriu al Republicii Moldova, din perspectiva procesului de regionalizare, prin proiectarea eficientă a forțelor de ordine și securitate publică, pentru a garanta prezența funcționarilor în cele mai îndepărtate localități, coordonarea acțiunilor și intervenția rapidă în funcție de gradualitatea riscurilor pe principiul „Cea mai apropiată patrulă”;
- operaționalizarea Centrului de pregătire și perfecționare a carabinierilor;
- instituirea punctului național de contact privind competițiile sportive, ca parte componentă a Direcției management operațional IGC, care se impune a fi instituită din perspectiva armonizării legislației naționale cu Acquis-ul Uniunii Europene (UE), în special cu prevederile Deciziei Consiliului UE nr. 2002/348/JAI din 25 aprilie 2002 privind siguranța la meciurile de fotbal de anvergură internațională.
În acest context, recomandările și propunerile părților interesate cu privire la elaborarea proiectului prenotat, pot fi expediate în adresa Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 10 zile lucrătoare, inclusiv la adresa de e-mail: ghenadie.neamtu@mai.gov.md.
Persoană de contact: Ghenadie Neamțu, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice a MAI, tel: (022) 255 624.
Persoane responsabile
Fișiere
| Denumire | Tip document | # |
|---|---|---|
|
|
proiect de act normativ | 1.1 |
|
|
nota de fundamentare | 1.1 |
|
|
tabel comparativ | 1.1 |
27.03.2025 - 06.04.2025
Ministerul Afacerilor Interne anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 332/2019 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General de Carabinieri.
Scopul proiectului constă în îmbunătățirea cadrului normativ de reglementare al Inspectoratului General de Carabinieri și ajustarea acestuia la prevederile noilor modificări operate la Legea nr. 219/2018 cu privire la Inspectoratului General de Carabinieri, adoptate în lectura a doua a Parlamentului la 13.03.2025.
Totodată, prin proiect se urmărește ajustarea Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General de Carabinieri la necesitățile actuale, consolidarea capacităților sistemului de ordine și securitate publică din perspectiva reglementării procesului de regionalizare, în vederea asigurării unui răspuns profesionist, eficient și rapid la provocările specifice Inspectoratului General de Carabinieri.
Supletiv, se impune asigurarea caracterului complet și obiectiv de punere în aplicare a Legii nr. 219/2018 cu privire la Inspectoratului General de Carabinieri, în vederea continuării procesului de reformare și dezvoltare instituțională, reglementarea formelor de organizare din perspectiva instituirii companiilor mobile de intervenție, în măsura în care acestea să răspundă necesităților de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice pe întreg teritoriu al țării, asigurarea sprijinului pentru Poliție în activitățile de menținere a ordinii și securității publice, precum și reglementarea componentei de coordonare și comandă operativă a Inspectoratului General de Carabinieri, în procesul de asigurare și restabilire a ordinii și securității publice.
În acest context, recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului prenotat, pot fi expediate la adresa de e-mail a Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne (dpdospcc@mai.gov.md), în termen de 10 zile lucrătoare.
Persoană de contact: Ghenadie Neamțu, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, tel: 022-255-624, e-mail: ghenadie.neamtu@mai.gov.md.
Persoane responsabile
338