Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de Lege pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/ 2003.

Categoric împotriva modificării art. 111 alineatul (5) prin introducerea dreptului conducătorul unității de a transfera zilele de repaus (de lucru) în alte zile, după consultarea reprezentanților salariaților. Dreptul Guvernului de a transfera zilele de repaus (de lucru) în alte zile deja stârnește multă nemulțumire, dintr-un șir de motive: transferurile sunt imprevizibile, nu se ține cont de părerea salariaților, nu este prevăzut programul de lucru al grădinițelor și al școlilor în zilele transferate, se încalcă dreptul salariaților la repausul săptămânal prevăzut la art. 109 al CM (2 zile consecutive). Și în loc să fie abrogat dreptul Guvernului de a transfera zilele de repaus (de lucru) în alte zile, se mai propune suplimentar de a acorda acest drept fiecărui angajator! În afară de incomoditățile sus-menționate, acordarea acestui drept angajatorilor creează oportunități pentru abuzuri: de exemplu, patronul care vrea ca salariații să lucreze într-o zi de repaus dar nu dorește să remunereze această muncă în volumul sporit conform art. 158, va putea să declare această zi de repaus drept zi de lucru. Modificarea respectivă nu poate fi acceptată sub forma în care se propune. Ea trebuie fie respinsă în totalitate, fie reformulată în așa fel încât să prevadă: (1) acordul scris al salariaților cu transferul zilelor de repaus (de lucru) în alte zile; (2) obligația angajatorului de a asigura supravegherea copiilor angajaților în zilele declarate de el drept zile de lucru.

Referitor la art. 100, nu este argumentată modificarea, fiindcă alineatul (9) în redacția actuală deja prevede flexibilitatea programului de muncă prin posibilitatea împărțirii zilei de muncă într-o perioadă fixă și una mobilă. Unica diferență substanțială este că în redacția propusă se exclude sintagma “cu respectarea duratei zilnice normale a timpului de muncă”. Se pare că aceasta a și fost motivația reală a modificării: nedorința angajatorilor de a remunera suplimentar munca prestată peste program, prezentată publicului sub forma intenției de a introduce programul flexibil de muncă (care n-are nevoie de introducere pentru că deja este prevăzut). De asemenea, nu este argumentat de ce introducerea programului flexibil de muncă trebuie să conducă la abrogarea programelor individualizate de muncă, or este vorba de niște chestiuni diferite care nu se exclud reciproc.

La art. 103 se propune: „2) alineatul (5) după cuvintele „femeilor gravide” se completează cu cuvintele „a femeilor care au născut de curînd și a celor care alăptează”;”. Alineatul (5) deja conține aceste cuvinte și în redacția actuală.

La art. 104 se propune recompensarea orelor de muncă suplimentară cu același număr de ore libere. Nu este corect ca munca suplimentară să fie recompensată cu același număr de ore libere: la calcularea numărului de ore compensatorii trebuie să se aplice coeficientul 1,5 ca și în cazul salarizării, fiindcă orele de muncă suplimentare sunt subiectiv mai valoroase pentru salariat, el le rupe de la odihnă, de la studii și de la timpul petrecut cu familia. De asemenea, recompensarea muncii suplimentare cu ore libere sau cu salariu sporit trebuie să fie la alegerea sau cu acordul salariatului, nu la discreția unilaterală a angajatorului.

La art. 107 se propune reducerea duratei repausului zilnic de la “durata dublă a timpului de muncă zilnic” la „11 ore consecutive” fără vreo argumentare în nota informativă.

Art. 179 în redacția actuală prevede că salariaţilor care îşi fac studiile postuniversitare prin masterat, doctorat, postdoctorat li se acordă garanţii şi compensaţii în modul stabilit de Guvern. Modificările propuse presupun că aceste garanții și compensații vor fi acordate „în modul prevăzut de contractul colectiv sau de cel individual de muncă.” Dar contractele de muncă de obicei nu prevăd așa ceva. Respectiv, modificarea propusă echivalează în practică cu anularea acestor garanții și compensații.

La art. 184 se propune introducerea preavizului de 14 zile calendaristice în caz de concediere din motivul deținerii de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vîrstă, ceea ce este discriminatoriu în situația în care preavizul despre concedierea din alte motive se face cu 2 luni înainte. Scopul preavizului este ca salariatul să reușească să-și găsească un alt loc de muncă până la concediere, iar 14 zile este un termen nerealist mai ales pentru vârstnici, care și așa sunt stigmatizați pe piața muncii.