Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului național de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și excepționale pentru anii 2026-2030.

Domeniu

Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului național de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și excepționale pentru anii 2026-2030.

29.05.2025 - 08.06.2025

Ministerul Afacerilor Interne anunță validarea, în cadrul Consiliului pentru coordonarea dezvoltării durabile, a Conceptului Programului național de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și excepționale pentru anii 2026-2030.

De asemenea se anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului național de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și excepționale pentru anii 2026-2030.

Programul citat va fi un document de politici publice pe termen mediu și de viziune strategică, asumat de către MAI, care indică direcția de dezvoltare a țării în domeniul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență și excepționale.

Problemele și riscurile domeniului situațiilor de urgență și excepționale, au fost abordate pentru prima dată în Programul de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și excepționale pentru anii 2022-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2022, în contextul implementării Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030 (pentru primul ciclu de planificare - anii 2022-2025).

Programul inițiat va reprezenta etapa a doua de planificare pentru perioada anilor 2026-2030, în vederea asigurării continuității implementării Strategiei enunțate, și vizează un obiectiv esențial: protejarea vieții, sănătății și siguranței cetățenilor în fața riscurilor tot mai frecvente și complexe, generate de situațiile de urgență și excepționale.

În acest context, recomandările părților interesate cu privire la inițierea elaborării proiectului prenotat, pot fi expediate la adresa Direcției politici în domeniul situațiilor de urgență, excepționale și conexe a Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 10 zile lucrătoare, email: vitalie.rudico@mai.gov.md.

Persoană de contact:

Rudico Vitalie, ofițer principal al Direcției politici în domeniul situațiilor de urgență, excepționale și conexe, telefon: (022) 255-639, e-mail: vitalie.rudico@mai.gov.md.

stat

Persoane responsabile

1
Rudico Vitalie (ofițer principal al Direcției politici în domeniul situațiilor de urgență, excepționale și conexe)
stat

Fișiere

Denumire Tip document #
pdf concept-program-dpdsuec-20-05-... 683d37c73e36c.pdf concept de proiect de act normativ 1.1
stat Comentarii (0 ) Data limită pentru comentarii : 08.06.2025